Monday, December 24, 2007

Crăciun fericit



Deschideţi uşa , şi lăsaţi spiritul Crăciunului să vă intre în casă !

Deschideţi inimile , şi lăsaţi Bucuria şi Împlinirea să vă intre în suflet !

Deschideţi larg braţele , şi lăsaţi îmbrăţişarea voastră caldă, vorba bună şi gândul curat să fie cel mai de preţ cadou pentru cei dragi !

Fie ca Iubirea, Înţelepciunea, Încrederea şi generozitatea să vă călăuzească paşii în noul an !

Fie ca Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului să vă umple inima de bucuria şi lumina speranţei într-un viitor mai bun!



Crăciun fericit, alături de cei dragi!

Să aveţi parte de un An Nou 2008 plin de binecuvântările harurilor revărsate de Dumnezeu asupra omenirii întregi , în această noapte sfântă.

Friday, December 21, 2007

Pe scena Naţionalului

Miercuri, 19 decembrie 2007, orele 20 şi 15...

Evoluţie de excepţie a soliştilor din grupul vocal-instrumental Star, pe scena Teatrului Naţional din Tg.Mureş.

Spectacolul de caritate a adunat la un loc vedete din diverse domenii ale artei,iar recitalul de colinde pe care l-am susţinut a fost întâmpinat cu multă căldură, şi a fost încununat de aplauzele celor prezenţi în sală.


Acest maraton de colinde al grupului Star,s-a finalizat în data de 21 decembrie,la ora 10, cu prilejul recitalului susţinut în faţa dascălilor Gimnaziului Nicolae Bălcescu, ,,cetate a viselor noastre".După acest recital, componenţii grupului au susţinut instrumental şi colindele interpretate de celelalte grupuri de colindători -elevi ai şcolii, fiind apreciaţi pentru talentul lor muzical.

Sărbătoarea Crăciunului să aducă tuturor sănătate deplină şi iubire divină.

Tuesday, December 18, 2007

Colinde, colinde


Vremea colindelor a coborât din nou pe pământ. Glasuri gingaşe de copii le cântă aducând tuturor vestea Naşterii Mântuitorului.

Tradiţionalul recital de colinde al grupului Star la autorităţile locale si judeţene (Primărie şi Prefectură), la colegii din clasele mai mici şi de la grădiniţă, a fost completat anul acesta de alte 2 evenimente principale.


Primul eveniment mai deosebit a fost recitalul susţinut în deschiderea concertului de colinde al celebrului cor Angeli din Cluj Napoca. Evenimentul s-a petrecut în seara zilei de 15 decembrie, de la orele 19 , în catedrala Greco Catolică Schimbarea la Faţă, în prezenţa IPS Florentin Crihălmeanu, episcop de Cluj Gherla.

Al doilea eveniment mai deosebit se va derula în seara zilei de 19 decembrie pe scena Teatrului Naţional din Tg.Mureş, când copiii clasei a IV-a A ,membrii grupului STAR vor susţine un recital de colinde în cadrul specatcolului de caritate.

Un nou succes sportiv




14 decembrie 2007, sala de sport a Gimnaziului Liviu Rebreanu din Tg.Mureş.

Cupa 1 Decembrie,desfăşurată cu 2 săptămâni mai târziu (din cauza unor probleme organizatorice) a adunat la start 4 echipe : 2 ale cluburilor de fotbal - Junior şi din Cristeşti, şi încă 2 ale Gimnaziilor din Tg.Mureş -Liviu Rebreanu şi Nicolae Bălcescu.


Rezultatele echipei noastre au fost deosebite :
4-1 cu echipa din Cristeşti
2-3 cu Junior
2-1 cu echipa de la Liviu Rebreanu






Acestea ne-au adus la final pe locul al doilea al podiumului





Componenţii echipei noastre au fost:

Norbi Kercso-cel mai bun portar al turneului
Andrei Manoilă, Sergiu Luca ,Cătălin Grecu apărători
Cătălin Pop, Andrei Zamanţ,Timotei Man, Manuel Teglaşi mijlocaşi
Sergiu Bungărdean şi Rareş Ruja atacanţi cu câte 4 goluri fiecare.

Felicitări şi succese la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar din ianuarie.

Dacă Moş Nicolae v-a umplut ghetele cu talent sportiv, Moş Crăciun sa vă umple viitorul cu succese, împliniri şi să vă aducă alături oameni inimoşi care să vă sprijine ascensiunea pe treptele gloriei.

Friday, July 20, 2007

Mădălina ,campioană naţională !!!!!!!



Nu ştiu dacă până acum şcoala noastră a avut vreodată elevi care să ocupe cea mai înaltă treaptă a podiumului la faza naţională a vreunui concurs şcolar. Acel moment de triumf a sosit.Predeal , 5-8 iulie 2007...

Mădălina Roşca, elevă în clasa a 3-a A, pregătită de institutorul I Codruţ Morariu, a reuşit să se claseze pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la faza naţională a Pentatlonului Olimpic Şcolar pentru Mileniul III, concurs organizat de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, împreună cu Ministerul Educaţiei,Cercetării şi Tineretului din România.

Rezultatele Mădălinei la probele sportive, cea teoretică şi cea artistică a demonstrat juriului că ,, nu contează înălţimea, ci contează isteţimea ", chiar dacă a fost cea mai mică participantă la această fază naţională, impunându-se în clasamentul final.


După cum vedeţi, încrederea în potenţialul deosebit al Mădălinei, exprimată în articolele anterioare , nu era întâmplătoare. Primii paşi pe calea gloriei au fost făcuţi, mult succes în continuare, MĂDĂ !





Certificarea talentului şi valorii

Rezultate Eurojunior



Anul acesta, în data de 9 Mai , s-a organizat în şcoala noastră, pentru prima dată concursul Eurojunior, cuprinzând întrebări din toate disciplinele aflate în planul cadru de învăţământ.



Cele mai bune rezultate au fost obţinute tot de elevii clasei a 3-a A ( dovedind astfel că au o bogată cultura generală ),după cum se poate observa în tabelul centralizator de mai jos. Cei trei participanţi ai clasei noastre au ocupat primele trei locuri pe şcoală, iar Sergiu Bungărdean a obţinut menţiune la nivel naţional.

Avem cu ce ne mândri



Concursul Cangurul ne aduce de ani de zile rezultate deosebite . Mai jos puteţi vizualiza clasamentul ciclului primar din şcoala noastră, cu puncte roşii fiind marcaţi elevii clasei a 3-a A.

Felicitări şi succes în continuare

Friday, June 08, 2007

1 iunie 2007, confirmarea valorii

Pentatlonul Olimpic Şcolar pentru Mileniul III , competiţie desfăşurată în organizarea Academiei Olimpice Române, filiala judeţului Mureş , sub patronajul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, şi-a desfăşurat faza judeţeană la Gimnaziul Alexandru Ioan Cuza din Tg.Mureş.

Această competiţie a reunit la start elevii cu cele mai bune 15 rezultate centralizate de la nivelul judeţului Mureş, atât la băieţi, cât şi la fete.

La finalul întrecerii municipale, ne-am bucurat de victoria Mădălinei Roşca, considerând acesta un succes răsunător...Câştigând şi competiţia judeţeană, ea şi-a demonstrat valoarea, confirmând pe deplin talentul de care dispune.
Cred că peste câţiva ani vom mai auzi numele ei rostit la marile competiţii atletice.
Până atunci,îi urez mult succes la faza naţională a competiţiei.


Nu putem ignora nici clasarea pe locul 3 al Andreei Vereş.


Sincere felicitări , tuturor !

Monday, May 28, 2007

Ritmurile copilăriei- faza judeţeană

Vineri 25 mai, la Sala festivă a Liceului Alexandru Papiu Ilarian din Tg.Mureş s-a desfăşurat faza judeţeană a concursului de interpretare muzicală ,,Ritmurile copilăriei".

Pe o căldură înăbuşitoare şi cuprinşi de emoţiile scenei, tinerii membri ai trupei Star nu au avut cea mai bună prestaţie a lor, clasându-se în final pe locul al 2-lea, nici el de neglijat.

Trebuie remarcat că , din cele 11 trupe din concurs , am fost singurii cu acompaniament
acapella, celelalte grupuri interpretând melodii după negative.

Juriul, care nu a cuprins în rândurile lui vreun profesor de muzică a decis :


FELICITĂRI,STARuri !

Fotbalişti din nou pe podium



Sâmbătă , 26 mai 2007, ora 9, în organizarea Gimnaziului Liviu Rebreanu, s-a desfăşurat faza municipală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, ramura fotbal , pentru elevii claselor a 5-a şi a 6-a.

Echipa noastră a fost formată din
Răzvan Mera,portar cu reale calităţi
Toni Balcan,Norbert Ciula,Mihai Truţa,Nimrod Rotar,Cătălin Şai,Alexandru Baciu,Nicu Rus,Paul Săvâşcă,Andrei Mera,Ştefi Herciu şi Paul Popeanu.

La tragerea la sorţi am nimerit în grupa a 2-a, alături de Şcoala 5 şi Şcoala 10 (Dacia).
Primul meci, cu Şcoala 5 l-am pierdut cu 1-0, după un gol primit în ultimele secunde.

A doua partidă am câştigat-o cu 2-1 prin golurile lui Ştefi.

De pe locul 2 în grupă, am mers în finala mică, pe care am câştigat-o cu 3-1 , 2 goluri Ştefi şi unul Toni.

Deci, ne menţinem pe podiumul municipal şi la această categorie de vârstă.Fotbalul are deja o tradiţie de 9 ani de zile în şcoala noastră,fiind prezent pe locurile fruntaşe ale competiţiilor în care am fost implicaţi.

Sincere felicitări acestor copii minunaţi !

Wednesday, May 16, 2007

14 Mai - Pentatlonul Olimpic Şcolar pentru Mileniul III



14 mai 2007 ,Ora 11 , sala de sport a Grupului Şcolar Gheorghe Şincai din Tg. Mureş
în organizarea Filialei Judeţene Mureş a Academiei Olimpice Române se desfăşoară faza municipală a Pentatlonului Olimpic Şcolar pentru Mileniul III.
Această competiţie cuprinde 3 probe sportive (viteză 30 m, săritură în lungime de pe loc şi aruncarea mingii de baschet cu două mâini), o probă artistică şi o probă teoretică cu întrebări referitoare la simbolurile olimpice.

În competiţia fetelor s-a impus Mădălina Roşca


Andreea Vereş a ocupat locul al 5-lea.















La băieţi, cel mai bine s-a situat Sergiu Bungărdean, pe locul 4



în timp ce Alex Stoica a ocupat locul 7,toţi din clasa a 3-a A.

Să aşteptăm cu încredere faza judeţeană în care vor fi implicaţi aceşti copii deosebit de talentaţi, care merită felicitările şi respectul nostru.

Sunday, May 13, 2007

Ne menţinem în top



O invitaţie de ultimă oră ne aduce sâmbătă, 12 mai 2007, în faţa unei noi competiţii interşcolare.

Cupa Gimnaziului Liviu Rebreanu a debutat la ora 10, meciurile desfăşurându-se in noua sală de sport a unităţii organizatoare.

Convocării de urgenţă au răspuns 10 sportivi, lotul nostru fiind alcătuit din :
portar : Molnar Istvan
apărători : Sergiu Luca, Robert Drăgan, Andrei Manoilă
mijlocaşi : Sergiu Bungărdean,Andrei (Jami) Zamanţ,Cătălin Pop
atacanţi : Sergiu Stănescu,Richard Kacso, Alexandru Stoica

Primul meci, cel cu echipa gazdă,l-am câştigat cu 4-1 , prin golurile lui Richi (3) şi Jami.

Al doilea meci a fost strâns până la un punct menţinându-se egalitatea 2-2 (au înscris aceeaşi Richi şi Jami).Pe fondul oboselii, am cedat pe final cu 5-2.

În urma acestor rezultate am ocupat la final locul al doilea.
Din nou, cel mai bun portar al competiţiei a fost desemnat Istvan Molnar.


E uşor să ajungi în frunte, dar e mai greu să te menţii.
Bucuria noastră e cu atât mai mare cu cât ne menţinem de ani buni în elita sportului şcolar din municipiul Tg.Mureş.

Talent există, iar în timp, cu ambiţie şi seriozitate se poate ajunge departe. Echipa naţională e un vis devenit realitate pentru câţiva copii plecaţi spre marea performanţă din rândurile micilor noştri sportivi.Voi dedica o ediţie specială acestora, drept pildă de urmat.

Saturday, April 28, 2007

În urmă cu o lună

Cu o lună în urmă înregistram o altă victorie, de data aceasta pe linia sportivă. Într-o zi de vineri, 23 martie , am onorat invitaţia Gimnaziului Liviu Rebreanu, participând la Cupa Primăverii.

Dând dovadă de ambiţie, dăruire şi spirit de echipă, micii noştri fotbalişti au terminat competiţia neînvinşi, ocupând firesc prima treaptă a podiumului.



De remarcat pofta deosebită de gol dovedită de Rareş Ruja - 11 goluri în 3 meciuri- devenind golgheterul competiţiei

forma deosebită a portarului Istvan Molnar, cel mai bun portar al turneului.

apărarea exactă : Andrei Manoilă , David Rad , Timotei Man (3B) ,Andrei Dascăl şi Sergiu (clasa a 2-a B)

pasele mijlocaşilor : Sergiu Bungărdean , Sergiu Stănescu

jocul bun pe faza de atac a lui Andrei Zamanţ.

Din lot au mai făcut parte Cătălin Pop , Sergiu Botaş , Vasile (2B)

Viitorul sună bine...

Friday, April 27, 2007

(Mega?) STAR

Componenţii trupei STAR, câştigători ai fazei municipale a concursului de interpretare muzicală ,, Ritmurile Copilăriei 2007 "

Elevi ai clasei a 3-a A
coordonator , institutor Codruţ Morariu

O nouă victorie

27 aprilie 2007

O zi, aparent obişnuită în viaţa elevilor... cei din clasa a 3-a A au privit cu alţi ochi trecerea timpului...unii n-au reuşit să doarmă noaptea, alţii s-au simţit rău...emoţiile îşi spun cuvântul.Ceasul desfăşurării concursului de muzică a sosit !

Ritmuri ale copilăriei...



După încă o repetiţie ,prin care s-au pus la punct ultimele detalii ale piesei, ne deplasăm la Gimnaziul Alexandru Ioan Cuza din cartierul Unirii. La 12 şi 20 ajungem, găsind şi aici agitaţie, pregătiri, emoţii suplimentare. Avem timp să o regăsim pe Denisa în grupul muzical al şcolii gazdă...se deapănă amintiri

Au sosit şi celelalte echipaje :
* Gimnaziul Europa ( Şcoala 4)
* Şcoala 16
* Şcoala 6

Cele 5 echipaje sunt gata de intrarea în competiţie... Se trage la sorţi, noi vom intra în concurs ultimii...

A sosit momentul evoluţiei... Începem...instrumentele acompaniază, vocile se armonizează...zâmbete, bucuria trăită pe ritmuri muzicale... reprezentaţie desoebită

Noi suntem mulţumiţi de calitatea interpretării...oare juriul ce părere are ?
După 20 de minute de deliberări aflăm şi rezultatul...

Câştigătorii concursului ,, Ritmurile copilăriei 2007 " este echipajul STAR de la Gimnaziul Nicolae Bălcescu




...bucuria ne cuprinde, descătuşând tensiunea acumulată...Au urmat interviurile la Radio Tg.Mureş...
şi apoi reîntoarcerea la cetatea viselor noastre.

Steluţele şi-au găsit apreciată azi strălucirea razelor, şi aşteaptă cu încredere confruntarea judeţeană.

FELICITĂRI ŞI SUCCES MAI DEPARTE !