Monday, December 24, 2007

Crăciun fericit



Deschideţi uşa , şi lăsaţi spiritul Crăciunului să vă intre în casă !

Deschideţi inimile , şi lăsaţi Bucuria şi Împlinirea să vă intre în suflet !

Deschideţi larg braţele , şi lăsaţi îmbrăţişarea voastră caldă, vorba bună şi gândul curat să fie cel mai de preţ cadou pentru cei dragi !

Fie ca Iubirea, Înţelepciunea, Încrederea şi generozitatea să vă călăuzească paşii în noul an !

Fie ca Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului să vă umple inima de bucuria şi lumina speranţei într-un viitor mai bun!



Crăciun fericit, alături de cei dragi!

Să aveţi parte de un An Nou 2008 plin de binecuvântările harurilor revărsate de Dumnezeu asupra omenirii întregi , în această noapte sfântă.

Friday, December 21, 2007

Pe scena Naţionalului

Miercuri, 19 decembrie 2007, orele 20 şi 15...

Evoluţie de excepţie a soliştilor din grupul vocal-instrumental Star, pe scena Teatrului Naţional din Tg.Mureş.

Spectacolul de caritate a adunat la un loc vedete din diverse domenii ale artei,iar recitalul de colinde pe care l-am susţinut a fost întâmpinat cu multă căldură, şi a fost încununat de aplauzele celor prezenţi în sală.


Acest maraton de colinde al grupului Star,s-a finalizat în data de 21 decembrie,la ora 10, cu prilejul recitalului susţinut în faţa dascălilor Gimnaziului Nicolae Bălcescu, ,,cetate a viselor noastre".După acest recital, componenţii grupului au susţinut instrumental şi colindele interpretate de celelalte grupuri de colindători -elevi ai şcolii, fiind apreciaţi pentru talentul lor muzical.

Sărbătoarea Crăciunului să aducă tuturor sănătate deplină şi iubire divină.

Tuesday, December 18, 2007

Colinde, colinde


Vremea colindelor a coborât din nou pe pământ. Glasuri gingaşe de copii le cântă aducând tuturor vestea Naşterii Mântuitorului.

Tradiţionalul recital de colinde al grupului Star la autorităţile locale si judeţene (Primărie şi Prefectură), la colegii din clasele mai mici şi de la grădiniţă, a fost completat anul acesta de alte 2 evenimente principale.


Primul eveniment mai deosebit a fost recitalul susţinut în deschiderea concertului de colinde al celebrului cor Angeli din Cluj Napoca. Evenimentul s-a petrecut în seara zilei de 15 decembrie, de la orele 19 , în catedrala Greco Catolică Schimbarea la Faţă, în prezenţa IPS Florentin Crihălmeanu, episcop de Cluj Gherla.

Al doilea eveniment mai deosebit se va derula în seara zilei de 19 decembrie pe scena Teatrului Naţional din Tg.Mureş, când copiii clasei a IV-a A ,membrii grupului STAR vor susţine un recital de colinde în cadrul specatcolului de caritate.

Un nou succes sportiv




14 decembrie 2007, sala de sport a Gimnaziului Liviu Rebreanu din Tg.Mureş.

Cupa 1 Decembrie,desfăşurată cu 2 săptămâni mai târziu (din cauza unor probleme organizatorice) a adunat la start 4 echipe : 2 ale cluburilor de fotbal - Junior şi din Cristeşti, şi încă 2 ale Gimnaziilor din Tg.Mureş -Liviu Rebreanu şi Nicolae Bălcescu.


Rezultatele echipei noastre au fost deosebite :
4-1 cu echipa din Cristeşti
2-3 cu Junior
2-1 cu echipa de la Liviu Rebreanu






Acestea ne-au adus la final pe locul al doilea al podiumului





Componenţii echipei noastre au fost:

Norbi Kercso-cel mai bun portar al turneului
Andrei Manoilă, Sergiu Luca ,Cătălin Grecu apărători
Cătălin Pop, Andrei Zamanţ,Timotei Man, Manuel Teglaşi mijlocaşi
Sergiu Bungărdean şi Rareş Ruja atacanţi cu câte 4 goluri fiecare.

Felicitări şi succese la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar din ianuarie.

Dacă Moş Nicolae v-a umplut ghetele cu talent sportiv, Moş Crăciun sa vă umple viitorul cu succese, împliniri şi să vă aducă alături oameni inimoşi care să vă sprijine ascensiunea pe treptele gloriei.